Dragi rezidenți,

După cum știți, în contextul pandemiei cu SARS-CoV-2 parcurgem cu toții o perioadă dificilă, care afectează semnificativ desfășurarea activităților noastre uzuale.

Considerăm însă că nu trebuie să abandonăm programele educaționale desfășurate de SRR, ci să le adaptăm condițiilor actuale, luând toate măsurile necesare pentru evitarea riscurilor de contagiune. În acest sens am decis să amânăm organizarea Școlii de vară a tinerilor reumatologi, datele planificate pentru desfășurarea acesteia fiind acum 7-11 septembrie ac, la hotelul RAMADA, Sibiu.

Intenționăm să organizăm un program care să combine tradiția unui eveniment live cu cerințele actuale de protecție și distanțare socială. Motivul pentru care primiți această informare este acela că dorim să știm care este opinia dvs cu privire la participarea la un astfel de program.

În acest scop vă rugăm să răspundeți la chestionarul din link-ul de mai jos. În alegerea răspunsurilor dvs vă rugăm să tineți cont de următoarele informații:

  • Numărul de participanți cu prezență fizică la program va fi limitat la 30-40 persoane, pentru a putea asigura așezarea în sălile de conferință respectând cu strictețe regulile de distanțare fizică
  • Cazarea participanților va fi facută în regim de single
  • Pauzele de prânz și de cafea vor avea o durată extinsă, pentru a putea asigura servirea mesei în condiții de siguranță sanitară și distanțare socială
  • Participanții vor fi solicitați să efectueze un triaj înainte de începerea evenimentului, incluzând un chestionar epidemiologic și termometrizare non-contact
  • Participanții vor fi solicitați să respecte regulile de protecție sanitară pe toată durata programului, respectiv: purtarea unei măsti de protecție, igiena mâinilor, distanțare socială
  • Toate sesiunile desfășurate vor fi înregistrate, putând fi vizualizate de participanții a căror prezență fizică nu va fi posibilă (din cauza numărului mic de locuri disponibile) sau care vor prefera să se conecteze la distanță
  • Pentru participanții cu prezență fizică la programul de la Sibiu, SRR va acoperi costurile legate de participare: cazare, masă, transport, materiale de protecție.

Așteptăm răspunsurile dumneavoastră până în data de 26 iunie 2020.