MESAJ DE INVITAȚIE

Societatea Română de Reumatologie are plăcerea să vă invite la Congresul Naţional de Reumatologie, care se va desfășura în perioada 24-25 septembrie 2021, la Poiana Brașov.

Dupa o pauza de un an, cauzata de COVID-19, reluam organizarea anuala a congreselor nationale de reumatologie.
A XXVII-a ediție promite a fi nu doar un eveniment de cea mai înaltă ținută științifică, dar mai ales prilejul de a redeveni o comunitate, de a fi din nou IMPREUNA.

Prof. Dr. Cătălin CODREANU
Preşedintele Societății Române de Reumatologie

DETALII PRIVIND DESFĂȘURAREA CONGRESULUI

Lucrarile Congresului se vor desfasura cu prezenta fizica, in salile de conferinte de la hotelurile Alpin, Sportul si Teleferic din Poiana Brasov. Programul stiintific va fi diferit in fiecare dintre cele 3 sali de conferinte, iar dupa data de 1 septembrie, participantii inscrisi vor putea opta, functie de interes, pentru participarea la lucrarile din una dintre salile de conferinte, indiferent de hotelul unde sunt cazati, locurile fiind alocate in ordinea exprimarii preferintelor.

Programul stiintific preliminar va fi disponibil la 10 august, iar cel final la 1 septembrie si va fi creditat EMC.

Pentru aceia care nu vor putea fi prezenti la Poiana Brasov, toate sesiunile Congresului vor fi disponibile si on-line pe site-ul www. srreumatologie.ro

Sesiunea de postere si expozitia medicala vor fi organizate, pe perioda Congresului, in Centrul de conferinte din Poiana Brasov, fiecare participant inregistrat putand programa cel putin un interval orar de 2 ore pentru a viziona posterele si a vizita expozitia medicala.

In salile de conferinte si toate spatiile inchise portul mastii de protectie va fi obligatoriu, fara exceptii. Vor fi respectate regulile de distantare fizica si dezinfectie necesare.

Cazarea participantilor se va face la hotelurile Alpin, Sportul si Teleferic din Poiana Brasov si se face prin compania Business Travel. Pentru informatii suplimentare privind oferta de cazare cititi mai jos si contactati secretariatul organizatoric.

IMPORTANT: Avand in vedere situatia epidemiologica actuala, Comitetul Director al SRR a decis ca participarea cu prezenta fizica la Congres este destinata EXCLUSIV participantilor VACCINATI anti COVID-19 (schema vaccinala completa, cu cel putin 10 zile inainte de 24 septembrie 2021), FARA EXCEPTII . Pentru aceia dintre dumneavoastra care nu ati facut-o deja, va incurajam sa va vaccinati, este timp suficient pana pe 24 septembrie, astfel incat sa ne putem intalni la Congres!

Functie de evolutia situatiei epidemiologice, organizatorii isi rezerva dreptul de a modifica, functie de necesitati sau prevederile legale aplicabile, modul de desfasurare al evenimentului, in oricare dintre aspectele sale.

ÎNSCRIEREA LA CONGRES

Înscrierea la Congres se face numai online folosind formularul de mai jos. Înscrierea se validează în urma confirmării plăţii, care poate fi făcută online, folosind link-ul de mai jos sau în contul RO77BRDE445SV62358944450 deschis la BRD – Agenția Triumf, beneficiar ASOCIAȚIA SOCIETATEA ROMÂNĂ DE REUMATOLOGIE, specificând numele întreg al persoanei pentru care se face plata, precum și detalierea serviciilor plătite (taxă congres, cotizație SRR anul 2021). Confirmarea inscrierii la congres va fi facuta doar dupa achitarea taxei de participare.

TAXA DE PARTICIPARE LA CONGRES:

  • Medici membri ai SRR*: 450 de lei
  • Medici non-membri ai SRR: 600 de lei
  • Medici rezidenți în reumatologie #/ medici reumatologi pensionați&: gratuit, in limita locurilor disponibile

– Medicii rezidenți în reumatologie care au cel putin o lucrare originala acceptata (poster sau comunicare orala) vor beneficia de cazare gratuita, in limita locurilor disponibile

  • Alte categorii (farmacisti, biologi, kinetoterapeuți etc.): 300 de lei, indiferent de data înscrierii

* Pentru a beneficia de acest nivel al taxei este obligatorie plata cotizației de membru pentru anul 2021

# Este necesară dovedirea calității de medic rezident în reumatologie, prin copia carnetului de rezident, completat la zi

& Este necesară dovedirea calității de medic pensionar cu copia talonului de pensie

Înscrierea include accesul la lucrările Congresului, mapa conținând materialele congresului, diploma de participare cu credite EMC.

Înregistrarea participantilor care doresc doar acces online se va face incepand cu data de 16 septembrie si va necesita plata unei taxe de participare de 240 lei platita doar online.


Formular de inscriere online

TAXA DE MEMBRU AL SRR PENTRU ANUL 2021:

    • Membri titulari: 250 de lei
    • Membri asociați (inclusiv medici rezidenți): 125 de lei.
    • Membrii de onoare și cei titulari pensionați nu plătesc cotizație.

ÎNSCRIEREA LA CONGRES SE FACE NUMAI ONLINE FOLOSIND FORMULARUL DE MAI JOS

Pentru cei care doresc sa participe la congres si nu au platit inca taxele aferente.

Loading

Participantii scutiti de plata taxei de inregistrare la congres (lectori invitati, rezidenti premiati la scoala de vara, alti rezidenti, medici reumatologi pensionati) vor completa formularul de inregistrare, iar sistemul de inscriere va accepta inregistrarea fara plata taxei.

Pentru cei care doresc sa participe la congres si au platit deja taxele aferente.

Loading

INFORMAȚII PRIVIND CAZAREA

Deoarece programul stiintific al Congresului se desfasoara pe 24 si 25 septembrie, intre orele 9 si 17:30, pentru participanții la congres oferim doar pachete de cazare de 3 nopti, 23/26 septembrie, la cele 3 hoteluri unde se desfășoară lucrarile congresului:

    • Hotel Alpin: 91 euro
    • Hotel Sportul/Bradul: 96 euro
    • Hotel Teleferic: 91 euro

Tarifele de mai sus includ TVA si mic-dejun si sunt exprimate per noapte pentru o camera single. În cazul în care doriți rezervarea unei camere duble se aplica o diferența de tarif de 15 euro/noapte fata de pretul unei camere single.

Pentru rezervarea unei camere, va rugam sa va exprimati opțiunea in formularul de solicitare a rezervarii de hotel de mai jos si vom reveni in scurt timp catre dumneavoastra cu disponibilitatea de cazare la hotelul ales de catre dumneavoastra.

Tarifele de mai sus, sunt valabile doar pentru solicitarile individuale de rezervare. Pentru rezervari de grup va rugam sa contactati anda.aman@businesstravel.ro.

 

POSTERE

Posterele se afișeaza printate, în sala de postere de la etajul Centrului de Conferinţe Poiana Braşov.
Posterul trebuie afişat pe panoul ce poartă numărul corespunzător acestuia, vineri 24 septembrie, înainte de ora 09:00 şi trebuie demontat sambata, 25 septembrie, după ora 16:00. Posterele care nu sunt demontate de autori vor fi distruse.

FORMATUL POSTERELOR ESTE PORTRAIT, DIMENSIUNE: 70 CM LĂŢIME / 100 CM ÎNĂLŢIME.
REGULI DE REDACTARE A POSTERELOR:

        – text în limba română (cu diacritice), dimensiunea fontului suficient de mare pentru a fi citit cu uşurinţă de la o distanţă de 1 metru (font minim 20);
        – titlul: scris cu majuscule;
        – numele autorilor: nu se folosesc titluri profesionale/academice; după listarea autorilor se va include o declaraţie de interese („disclosures”).
        – afiliere: instituţie, oraş, ţară.

Primul autor este de regulă cel care este prezent la poster în timpul programului de vizitare a posterelor.
CONŢINUT POSTERE: textul propriu-zis va conţine următoarele capitole: obiective, material şi metodă, rezultate, discuții, concluzii, bibliografie (1-2 poziții); pot fi omise doar acele capitole care nu sunt aplicabile pentru tipul de lucrare realizat. Vor fi incluse tabele, grafice sau imagini care să ilustreze conţinutul lucrării.

Autorii cu postere acceptate, care, fără un motiv temeinic, nu afișează posterul lucrării vor fi excluși din program și nu vor fi acceptați cu lucrări originale pentru următoarele 2 ediții ale Congresului Național de Reumatologie.

ÎNSCRIEREA CU LUCRĂRI ORIGINALE

Comitetul știinţific invită participanții să trimită rezumatele lucrărilor originale pe care doresc să le prezinte în cadrul congresului: studii clinice sau fundamentale, serii de cazuri, prezentări de cazuri. Acestea vor fi evaluate şi, în situaţia în care vor fi acceptate pentru includerea în program, vor putea fi prezentate fie sub forma de comunicări orale, fie sub formă de postere. Indiferent de forma de prezentare, rezumatele vor fi publicate în volumul știinţific al Congresului.

REGULI DE REDACTARE  A REZUMATELOR:

    • Text in limba română (cu diacritice)
    • Caractere: Times New Roman 12 puncte, la un rând, fără spaţii libere între paragrafe, maxim 250 cuvinte
    • Titlul:  scris cu majuscule
    • Numele autorilor: nu se folosesc  titlurile profesionale/academice
    • Afiliere: instituţie, oraş, ţară
    • Primul autor este de regula cel care prezintă lucrarea în cadrul sesiunii de comunicări orale sau care este prezent la poster în timpul programului de vizitare a posterelor.

CONŢINUT REZUMATE:

Textul propriu-zis va conţine următoarele capitole: obiective, material şi metodă, rezultate, discuții, concluzii, bibliografie (1-2 poziții); pot fi omise doar acele capitole care nu sunt aplicabile pentru tipul de lucrare transmisă
Nu se accepta în textul rezumatului: tabele, grafice sau imagini.

DETALII IMPORTANTE:

Rezumatele care nu respectă cerințele de redactare sau organizare a conținutului vor fi respinse, fără o analiză a conținutului
Posterele vor fi afișate printate, în cadrul sesiunilor de vizitare a posterelor.
Este necesară precizarea modului preferat de prezentare a lucrării (comunicare orală/poster). Comitetul ştiinţific al Conferinței îşi rezervădreptul de a schimba modul de prezentare în funcţie de configuraţia programului ştiinţific.
Autorii care trimit rezumate care sunt acceptate, dar care, fără un motiv temeinic, nu susțin comunicarea orală sau nu afișează posterul lucrării vor fi excluși din program și nu vor fi acceptați cu prezentari la următoarele 2 ediții ale Congresului Național de Reumatologie.

TRIMITEREA REZUMATELOR:

Rezumatele pot fi trimise doar prin completarea formularului online din cadrul website-ului Congresului, în secţiunea REZUMATE. Este necesară înregistrarea prealabilă a cel puțin unuia dintre autori pentru a fi luată în considerare încărcarea rezumatului. Data limită de transmitere a rezumatelor este 5 septembrie 2021, ora 24:00. Decizia Comisiei de evaluare a rezumatelor privind acceptarea lucrarii si modalitatea de prezentare va fi comunicata autorilor cel târziu la 10 septembrie 2021.

SESIUNEA DE REZUMATE S-A ÎNCHEIAT!

SECRETARIAT ORGANIZATORIC

Business Travel, Persoană de contact: Dna. Anda Aman
e-mail : anda.aman@businesstravel.ro; tel: 0723 216 201
www.srreumatologie.ro
 

Pentru probleme referitoare la colectarea online: 0721409395

PARTENERI ȘI SPONSORI