Figura 2. Coloana cervicală incidenta laterală, postoperator: stabilizare posterioară cu fixare internă cu două fire de tensiune a vertebrelor C1/C2 asociat cu grefon osos (tehnica Brooks); pensari asimetrice C3-C4, C5-C6, osteofite anterioare C3-C6, osteoscleroza platouri vertebrale.

Prima descriere a interesarii coloanei cervicale la pacienții cu AR datează din 1890 și a fost făcută de Archibald Edward Garrod, al patrulea fiu al celui care a diferențiat AR de guta, Alfred Baring Garrod.

Subluxația atlantoaxoidiana (SAA) anterioară, rezultată din laxitatea ligamentelor primare și secundare, este cea mai frecventă deformare cervicală asociată cu AR. Consecinta evolutiva consta in malaliniament vertebral, inclusiv subluxație, insotita de durere, posibil deficit neurologic (prin efectul compresiv al panusului reumatoid) și deformarea consecutiva a posturii.

Prevalenta SAA, adesea subdiagnosticată, variază în funcție de populația studiată, de tehnica imagistică utilizată, precum și de alte caracteristici ale bolii. Intre factorii de risc asociați cu apariția instabilității coloanei cervicale în AR sunt citați: sexul feminin, durată lungă a bolii, formă erozivă, pozitivitatea factorilor reumatoizi, corticoterapia prelungită, persistența sindromului biologic inflamator. Unele studii IRM susțin afectarea timpurie a joncțiunii craniocervicale la 24% dintre pacienții cu AR timpurie (cu o durata bolii sub 1 an), în special in formele intens active de boala eroziva, ACPA pozitive.

Progresul ultimelor doua decenii in abordarea terapeutica a AR, este sustinut de rezultatele unei metaanalize din 2015, care a evidențiat reducerea prevalenței SAA în anii 2000 comparativ cu perioada anilor 1980 (la 24% față de 36%).

SAA este definită la examinarea prin radiologie convențională de creșterea spațiului dintre procesul odontoid al vertebrei C2 și arcul atlasului de peste 3 mm.

Diagnosticul SAA utilizează mai multe mijloace:

–  radiologia conventională: în mod normal, distanța între arcul anterior C1 și procesul odontoidei este de < 3mm; aprecierea intervalului atlanto-axoidian se efectuează în incidența laterală, în pozitie de flexie, cu următoarele repere orientative privind interpretarea dimensiunii acestuia:

• ≥ 3mm denota instabilitate C1/C2
• 7mm corespunde riscului de rupere a ligamentului alar
• 10mm reprezintă indicație chirurgicală (datorită riscului neurologic major)

– tomografia computerizată poate vizualiza pierderea spațiului arahnoidian, atenuarea ligamentului transvers, modificări osoase asociate

– IRM care poate vizualiza panusul reumatoid și potențialele efecte compresive ale acestuia la acest nivel (măduva, rădăcini nervoase, os); IRM are o mare sensibilitate în detectia timpurie a modificărilor inflamatorii de la acest nivel, chiar înainte de dezvoltarea instabilității ligamentului alar.

Evaluarea imagistică periodică a coloanei vertebrale cervicale la pacienții cu AR este susținută și de recomandările EULAR de utilizare a imagisticii în AR, alături de evaluarea radiografică a leziunilor distructive ale mâinilor si picioarelor.

Referințe:

3. Renna R, Plantone F, Plantone D, Atlantoaxial Subluxation in Rheumatoid Arthritis, The Journal of Rheumatology, November 2013, 40 (11) 1925;
4. Carotti M, Salaffi F, Di Carlo M, Sessa F, Giovagnoni A. Magnetic resonance imaging of the craniovertebral junction in early rheumatoid arthritis. Skeletal Radiol. 2019;48(4):553.
5. Zhu S, Xu W, Luo Y, Zhao Y, Liu Y. Cervical spine involvement risk factors in rheumatoid arthritis: a meta-analysis. Int J Rheum Dis. 2017;20(5):541.
6. Colebatch AN, Edwards CJ, Østergaard M, et al. EULAR recommendations for the use of imaging of the joints in the clinical management of rheumatoid arthritis. Annals of the Rheumatic Diseases 2013; 72:804-814.

Imagini si comentarii: Dr. Corina Mogoșan